Paștele se apropie cu pași repezi!

Cosulet cu oua de Paste
Oua colorate de Pasti

Paștele este considerat cea mai veche și importantă sărbătoare creștinească, sărbătoarea învierii Domnului Isus. Este de asemenea și perioada anului când oamenii se gândesc la moarte nu ca la sfârșit, ci ca la un nou început. Creștinii din toată lumea sărbătoresc Paștele, însă Paștele este cunoscut și interpretat și ca o sărbătoare a speranței, adaptată și de alte religii decât cele creștine.

Spre deosebire de Crăciun, care este sărbătorit întotdeauna la aceeași dată, Paștele nu cade în aceeași perioadă în fiecare an. Acest lucru se aplică și în cazul altor sărbători care au legătură directă cu Paștele, cum ar fi Floriile sau Rusaliile.

De ce data diferă în fiecare an? Acest lucru se datorează faptului că data Paștelui depinde de fazele lunare, de calendarul iulian și de echinocțiul de primăvară. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul Gregorian, din această cauza data sărbătoririi Paștelei diferă în unii ani între cele două religii creștinești. Există așadar multe aspecte care determină în ce lună și zi este sărbătorit Paștele într-un anumit an.

Mâncarea, decorațiunile și jocurile tradiționale au jucat un rol important în sărbătoarea Paștelui încă de la început. Majoritatea țărilor împărtășesc tradiții, dar există unele țări care sărbătoresc Paștele foarte diferit.

În insulele Bermude, de exemplu, înălțarea zmeului este cea mai populară activitate în timpul sărbătorilor de Paște.

În Norvegia, Paștele este momentul romanelor polițiste. Poartă denumirea „Påskekrimmen”, tradiția Paștelui de a citi, viziona și asculta romane criminalistice. Thrillerele sunt difuzate la televizor sau redate la radio în toată țara.

În Franța, pe de altă parte, locuitorii orașului Haux bat câteva mii de ouă pe o tigaie gigantică în fiecare luni de Paște, gătesc o omletă gigantică de Paște și apoi o mănâncă împreună.

În Germania, Elveția și multe alte țări, adulții ascund cuiburi umplute cu iepurași de ciocolată, ouă de ciocolată, bomboane și jucării iar copiilor le revine sarcina de a le găsi. Legenda spune că aceste cuiburi sunt ascunse chiar de iepurașul de Paște. După ce cuiburile sunt găsite, copiii, precum și adulții, încearcă să rostogolească aceste ouă peste gazon cât mai repede posibil, după care le ciocnesc pentru a vedea care ou se sparge ultimul, sau uneori pur și simplu le manancă.

Paștele este o sărbătoare special și liniștită, în special atunci când este petrecută alături de cei dragi. Este ocazia perfectă pentru ca întreaga familie să se adune la un loc și să sărbătorească. Înainte ca sărbătorile să înceapă, trebuie pregătite decorațiunile, vopsite ouăle și desigur, pregătită mâncarea.

Decorarea casei și confecționarea decorațiunilor este, de asemenea, o modalitate minunată de a petrece timp cu familia. Primul lucru care cu siguranță nu ar trebui să lipsească de Paști sunt ouăle colorate. Se pot achiziționa din magazine și ouă gata colorate, însă sunt mult mai costisitoare, iar vopsirea ouălor este o activitate foarte distractivă, în special pentru copii. Aveți nevoie doar de ouă, apă și vopsea, însă vopseaua o puteți obține și din produse naturale, cum ar fi coji de ceapă, sfeclă sau varză roșie. Nu există niciun fel de reguli în ceea ce privește vopsirea ouălor. După ce le-ați vopsit, le puteți decora cu ceară de albine sau le puteți picta cu flori sau motive tradiționale. Această tradiție Pascală ne oferă ocazia perfectă de a crea o capodoperă unică și de a lăsa partea creativă din noi să se elibereze.

Pentru următoarea decorație simplă și ieftină de Paști, tot de ce aveți nevoie este niște panglică, hârtie, pixuri și câteva crenguțe. Tăiați hârtia în forme de ouă, apoi colorați-le după bunul plac. Lipiți panglica si două ouă de hârtie folosind banda adezivă și puneți-le pe crenguță. Câteva crenguțe astfel decorate pot fi puse într-o vază și gata, ați obținut o decorațiune frumoasă și colorată de Paști.

Acestea au fost câteva idei pentru decorațiuni creative și rapide de Paște, care pot fi făcute acasă cu un buget restrâns.

Pentru mulți dintre noi Paștele înseamnă primăvară! Ah, și cât de mult o așteptăm. Primăvara trebuie primită cu o casă curată și aerisită, așa cu nu uitați de acest pas. Iar când vine vorba de mâncare, drobul de miel sau porc, salata de boef și cozonacul nu trebuie să lipsească!

Vă dorim un Paște fericit!

Serviciul De Asistență
Boris Viktorovich
Boris Viktorovich
Expertul
Pune o întrebare
Consultări pe probleme de microfinanțare:
- de la termenii unui microcredit la rambursarea și soluționarea litigiilor;
- selectarea celor mai optime oferte de împrumut;
- asistență în obținerea de bani cu un istoric de credit negativ.
Rate article
( No ratings yet )
Share to friends
Payday loans Planet
Add a comment